Incendiu DEVASTATOR în Tulcea. 30 de hectare de pamânt au ars în întregime
Aproape 30 de hectare de vegetaţie uscată au ars, luni după-amiază, în apropierea localităţii Satu Nou, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta.
Pentru stingerea incendiului au intervenit şase lucrători ai Staţiei de Pompierii Babadag, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, flăcările fiind stinse după aproape trei ore şi jumătate de la primirea apelului.
"În urma evenimentului, au ars vegetaţie uscată şi stuf pe o suprafaţă de aproximativ 30 de hectare. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost foc deschis în spaţii deschise", a anunţat ISU Delta.