Incendiu devastator în Sălaj. Un bărbat a murit după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de flăcări
Un incendiu de proporții a izbucnit, marți seara, în localitatea Doba, județul Sălaj. Un bărbat a murit carbonizat după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de flăcări, potrivit realitateadesalaj.net.
Pompierii din cadrul Gărzii Cehu Silvaniei au fost solicitaţi, în seara zilei de marţi, să intervină la un incendiu izbucnit la o casă în localitatea Doba.
Potrivit ISU Sălaj, la sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat la locuință, pe o suprafață de circa 150 m/p.
În interiorul locuinței a fost găsit un bărbat decedat.
„La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat la locuinţă pe o suprafaţă de circa 150 metri pătraţi. În sprijin a fost solicitată o autospecială de stingere cu apă şi spuma din cadrul Detaşamentului Zalău. Echipa de căutare - salvare a identificat o persoană de sex masculin, în interiorul imobilului, care era decedată", se arată într-o informare de presă a ISU Sălaj.
Pompierii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea incendiului.