MENIU

Incendiu devastator în județul Buzău: O vilă de lux a ars din temelii. Localnicii acuză Primăria

Incendiu devastator în județul Buzău: O vilă de lux a ars din temelii. Localnicii acuză Primăria

Incendiu devastator într-un sat din Buzău. O vilă a fost mistuită de flăcări. Proprietarii casei dau vina pe primărie și pe pompieri pentru că alimentarea cu apă în acea zonă era oprită când a izbucnit focul, informează Realitatea PLUS.

Incendiul a izbucnit la primele ore ale dimineții, când membrii familiei dormeau. Flăcările care au distrus complet casa în valoare de câteva sute de mii de euro ar fi pornit de la un scurtcircuit. Vila fusese construită recent în satul Bădila cu bani strânși de proprietari în Danemarca, unde au muncit mai mulți ani.

Localnicii acuză pompierii că au venit la intervenție cu o autocisternă de capacitate redusă, dar aproape goală.

Pe de altă parte, spun că dacă Primăria Pârscov nu ar fi oprit apa în rețeaua comunală, ar fi intervenit vecinii până la sosirea pompierilor.

Incendiul a fost stins după sosirea unei autospeciale de pompieri din Buzău. Din vila de sute de mii de euro au rămas doar pereții.

O anchetă a ISU Buzău va stabili cauzele exacte ale incendiului.

Mai multe articole despre:
incendiu vila buzau