MENIU

Incendiu devastator în Grecia. 6 sate din apropiere de Atena au fost evacuate

Incendiu devastator în Grecia / Sursa foto: Arhivă

Protecţia civilă din Grecia a cerut marţi evacuarea a şase sate şi comunităţi de la poalele Muntelui Penteli, la nord de Atena, ameninţate de un incendiu puternic.

Un număr de 78 de pompieri, 22 de maşini de intervenţie, 11 avioane şi cinci elicoptere au fost mobilizate în încercarea de a stinge flăcările, care ameninţă localităţile Penteli, Nea Penteli, Daou, Dioni şi Kallitechnoupoli, au precizat pompierii eleni.

Focul, amplificat de un vânt puternic, a dus de asemenea la închiderea unor drumuri, relatează AFP.

În ultimele 24 de ore, pompierii greci s-au confruntat cu 39 de incendii izbucnite în ţară.

Anul trecut, Grecia şi în special insula Evia, din apropiere de Atena, au fost lovite de temperaturi caniculare şi de incendii violente de pădure, care au distrus 103.000 hectare şi au făcut trei morţi.

În pregătirea sezonului estival, guvernul grec a cerut partenerilor săi europeni, în cadrul Mecanismului European de Protecţie Civilă, să trimită preventiv pompieri proveniţi din mai multe state membre.

De la 1 iulie, 250 de pompieri români, francezi, germani, bulgari, finlandezi şi norvegieni au început să ajungă succesiv în Grecia.

Mai multe articole despre:
incendiu grecia sate evacuate grecia