MENIU

INCENDIU de vegetaţie şi în România. Pompierii intervin în forţă

INCENDIU de vegetaţie şi în România. Pompierii intervin în forţă 

Pompierii militari intervin, sâmbătă, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un fond forestier, focul manifestându-se între două văi, respectiv între Valea Ştevia şi Unghia, din Azuga, judeţul Prahova.    

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, zona unde a izbucnit incendiul este una greu accesibilă.

„Incendiul se manifestă între două văi, respectiv Valea Ştevia şi Unghia, din localitatea prahoveană Azuga, într-o zonă greu accesibilă echipajelor de intervenţie. La locul evenimentului au fost mobilizate trei autospeciale de primă intervenţie şi comandă, un autocamion de intervenţie, o şenilată şi o motopompă. Echipajele şi mijloacele se vor deplasa până la Cabana Trifoi, iar pompierii vor continua terestru până la locul intervenţiei”, a spus Vasiloae.

Aceasta a mai spus că a fost constituit un Punct de Comandă Avansat la Păstrăvăria din Azuga, iar la acţiune participă şi lucrători din cadrul primăriei şi ai Ocolului Silvic. Deocamdată nu se ştie de la ce pornit incendiul.

 

Sursa

Mai multe articole despre:
incendiu Prahova incendiu vegetaţie