Incendiu de vegetație în Gorj - Pompierii se luptă ca flăcările să nu ajungă la casele oamenilor
Un incendiu de vegetație s-a produs sâmbătă în județul Gorj, în apropierea drumului Național 67.
Hectare de vegetație au ars, iar pompierii acționează cu mai multe autospeciale pentru a ţine flăcările departe de casele oamenilor.
Flăcările puteau fi văzute din drum, câțiva șoferi oprindu-se cu maşina pentru a filma incendiul.
Reprezentanţii ISU Gorj au comunicat că sunt mai multe focare, iar vântul întreține flăcările.
Până acum au fost afectate culturile de porumb ale localnicilor.