MENIU

VIDEO Incendiu de proporții într-un supermarket din Arad, zeci de pompieri și voluntari au intervenit

Incendiu de proporții într-un supermaket din Arad (sursă foto: Ziua de Vest)
Incendiu de proporții într-un supermaket din Arad (sursă foto: Ziua de Vest)

Incendiu de proporții, marți seara, într-un supermarket din municipiul Arad, transmite realitateadearad.net. Zeci de pompieri s-au luptat cu flacările timp de zeci de minute, operațiunea fiind îngreunată din cauza lipsei hidranților.

Interiorul supermarketului a fost distrus de flăcări şi tavanul s-a prăbuşit, cu tot cu mărfurile care erau depozitate în pod.

Din fericire, angajații au observat imediat flăcările și magazinul a fost evacuat, astfel că nu există răniţi.

Pompierii arădeni au venit la fața locului cu mai multe autospeciale de stingere și au solicitat sprijin și din partea detașamentului de pompieri din Ineu.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca, a declarat, marţi seară, că aproximativ 40 de pompieri au intervenit şi flăcările au fost limitate înainte să se extindă la case care se află foarte aproape de clădirea magazinului

„A fost o intervenţie dificilă mai ales pentru că nu existau hidranţi în zonă. Totuşi, s-a reuşit evitarea extinderii la locuinţe, deşi pericolul părea iminent. Nicio persoană nu a fost rănită, toate cele care se aflau în magazin s-au autoevacuat la timp”, a spus Pleşca, potrivit realitateadearad.net.

Mai multe articole despre:
incendiu arad supermarket pompieri