Incendiu de proporții în Arad. Opt mașini au ars - ce a declanșat focul
Marți dimineață, în jurul orei 04:15, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la mai multe autoturisme aflate într-o parcare din Micălaca, pe strada Beiuș.
Pentru misiune au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la patru autoturisme, flăcările propagându-se la fațada de amporă a două balcoane ale unui bloc aflat în proximitate.
„Incendiul a fost stins prompt, în limitele găsite, fără a se înregistra victime. Cele patru autoturisme au fost afectate în totalitate, iar alte patru aflate în parcarea respectivă au fost degradate.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric, iar cazul a rămas în atenția organelor abilitate pentru cercetări ulterioare”, a transmis ISU Arad.