MENIU

Incendiu de PROPORȚII în apropierea Atenei. Autoritățile au decis EVACUAREA populației, ca măsură de protecție

Incendiu vegetație Grecia - imagine de arhivă

După episoadele din vară, Grecia se confruntă din nou cu incendii situate în imediata apropiere a capitalei, Atena. De această dată, vorbim despre un incendiu de pădure, care a izbucnit, luni seara, în staţiunea balneară Nea Makri, situată la 38 de kilometri nord-est de Atena. Ca măsura de protecție, s-a decis evacuarea populației din zonă. Pentru a face față luptei cu focul au fost mobilizate aproximativ 20 de vehicule utilitare și 70 de pompieri.

Grecia a fost grav afectată de temperaturi caniculare în vara acestui an şi de incendii de pădure izbucnite la începutul lunii august. Peste 100.000 de hectare de vegetaţie au ars, mai ales la nord-est de Atena, la poalele Muntelui Parnitha, în nordul insulei Evia, la 200 de kilometri de capitala ţării, precum şi în peninsula Peloponez din sudul țării.

În urma acestor incendii, trei persoane și-au pierdut viața. 

Reamintim că vara aceasta temperaturile caniculare au favorizat izbucnirea unor incendii majore în Spania, Italia, Croaţia, Franţa şi Cipru, relatează Agerpres.


Mai multe articole despre:
grecia incendii padure grecia pompieri