MENIU

Incendiu devastator la o biserică din Prahova! Pompierii intervin de URGENȚĂ

Pompierii prahoveni au interveni, sâmbătă dimineaţă, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins acoperişul unei biserici din municipiul Ploieşti, focul fiind provocat de un conductor electric neizolat. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, Raluca Vasiloae, patru autospeciale de lucru cu apă şi spumă s-au deplasat în cartierul ploieştean Mitică Apostol pentru stingerea unui incendiu care a cuprins acoperişul bisericii din zonă, scrie Agerpres. 

Flăcările au afectat o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, iar turla bisericii s-a prăbuşit în interior. 

Pompierii au reuşit, după o intervenţie de circa două ore, să salveze biserica nouă situată în vecinătatea celei afectate de incendiu, care era mai veche. 

Mai multe articole despre:
pompieri incendiu biserică