MENIU

Încasări RECORD la Castelul Corvinilor din Hunedoara! Suma este fabuloasă

<p>Castelul Corvinilor, &icirc;n top 10</p>

Castelul Corvinilor a fost vizitat, în primele opt luni din acest an, de peste 265.000 de turiști. În total, Primăria Hunedoara a încasat, din vânzările biletelor de intrare, suma de un milion de euro.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Primăria Hunedoara, Castelul Corvinilor, cel mai important monument de arhitectură gotică din România, a fost vizitat de 265.331 de turişti, în primele opt luni din acest an.

Astfel, suma totală încasată de municipalitate din vânzarea biletelor a fost de peste un milion de euro.

În cursul anului trecut, un număr de 300.000 de turişti au trecut pragul Castelul Corvinilor, iar în 2015 numărul total de vizitatori a fost de 280.000, scrie Mediafax.

Cel mai mare număr de turiști au vizitat castelul în luna august, anul acesta numărul lor fiind de 74.849.

Primarul orașului Hunedoara, Dan Bobouțeanu, arată că, în perioada următoare, mai multe obiective ale castelului vor fi restaurate în cadrul unui proiect pe bani europeni.

”Numărul de turişti la castel creşte an de an, ceea ce nu poate decât să ne bucure. În acest an, Primăria Municipiului Hunedoara a câştigat un proiect de cinci milioane de euro, derulat prin ADR Vest, proiect care prevede restaurarea mai multor obiective din castel. Mai avem în plan şi alte proiecte, precum amenajarea unui parc medieval în zona de la poalele monumentului istoric”, arată Dan Bobouţanu.

Mai multe articole despre:
Castelul Corvinilor sumă