Încă un tramvai a căzut victimă copacilor doborâți de vânt, în București. Linia 41, blocată
Încă un tramvai a căzut victimă copacilor doborâți de vijelia care s-a abătut asupra capitalei, după tramvaiele de pe rutele 36 și 5. De data aceasta este vorba de linia 41.
Circulaţia tramvaielor liniei 41 este blocată de peste o oră pentru îndepărtarea unui copac de mari dimensiuni care prezintă pericol pentru tramvaie, a anunţat Societatea de Transport Bucureşti pe pagina sa X (Twitter).
"Linia 41 - blocată la capătul de linie Piaţa Presei. Cauza: îndepărtarea unui copac de mari dimensiuni care prezintă pericol pentru tramvaie", conform anunţului de pe X.
Pentru preluarea fluxului de călători, STB a înfiinţat linia 641, de la Ghencea la Piaţa Presei.