MENIU

Încă un social-democrat demisionează din partid și candidează pe listele PER la parlamentare. Despre cine este vorba

Nicolae Avram

Senatorul de Sibiu Nicolae Avram a demisionat din PSD și a anunțat că va candida pe listele Partidului Ecologist Român (PER) pentru Camera Deputaților, în județul Vâlcea. Avram este nemulțumit că nu a mai apărut pe listele partidului pentru parlamentare . 

Fostul social-democrat a declarat că invitația pentru a candida din partea PER  a fost făcută de foștii săi colegi din PSD Șerban Nicolae și Liviu Pleșoianu.

”M-au cooptat Șerban Nicolae și Liviu Pleșoianu și am fost rugat să fiu coleg cu ei. Îi cunosc de mulți ani, le cunosc capacitatea și umanitatea din ei și am zis da. Am mers la Vâlcea, pentru că la Sibiu era lista făcută și nu am vrut să deranjez. De fapt ei m-au cooptat pe mine, nu eu pe ei. Le-am zis că nu mă duc la Sibiu, că e o echipă făcută și nu vreau să deranjez”, a spus Avram. 

Parlamentarul a precizat că a demisionat din partidul al cărui membru era de peste 20 de ani pentru că s-a simțit umilit.

”Am fost umilit din cale afară față de colegii mei, dar sunt chestiuni care nu pot fi făcute publice. Mi-a părut rău ca după mai mult de 20 de ani să fac chestia asta, dar asta e. Am fost un luptător în Partidul Social Democrat, acum nu trebuie să-mi ridic eu rangul, dar am știut să țin totdeauna oamenii lângă mine. Am știut să fiu un social democrat cu sufletul, nu numai cu vorba sau cu interesul de a avea un loc călduț. Era mai aproape de mine decât Galați, Vaslui sau alte zone”, a adăugat senatorul.

Recent, când a aflat că nu se va mai afla pe listele PSD pentru parlamentare, Avram a declarat că nu va părăsi partidul. La alegerile programate pe 6 decembrie, va ocupa prima poziție pe lista PER Vâlcea pentru Camera Deputaților, informează realitateaecologista.net

Citește și ”Demisie de răsunet în PSD. Nicolae Șerban a făcut anunțul:"Este ca și cum la Mondiale în 94, România îl scotea pe Hagi"