MENIU

Încă un cutremur mare zguduie China! Ce magnitudine a avut

Un cutremur cu magnitudinea 5,9 s-a produs miercuri, la ora 8:51 p.m (ora Beijingului), lângă Marea Chinei de Est, potrivit China Earthquake Networks Center (CENC).

Epicentrul a fost stabilit la 28,57 grade latitudine nordică şi 128 grade longitudine estică, scrie Agerpres. 

Acest cutremur este ultimul dintr-un val de patru seisme, care au lovit țara asiatică.

Un cutremur cu magnitudinea de 6,3 s-a înregistrat, miercuri, 9 august, în regiunea autonomă Xinjiang, din nord-vestul Chinei. Cutremurul a avut loc într-o zonă puţin populată din apropierea Kazahstanului, potrivit Institutului geologic american (USGS). Seismul a fost urmat de o replică cu magnitudinea de 5,2 a fost resimţită câteva minute mai târziu.

Cu doar 10 ore înainte de cutremurul de pe 9 august, un alt seism, cu magnitudinea de 6,5, a lovit provincia Sichuan, din sud-vestul ţării, marţi seara. Potrivit unui bilanţ difuzat imediat după producerea acestuia, cel puțin 13 persoane au murit, iar alte 175 au fost rănite.

Mai multe articole despre:
cutremur China autorităţi oameni oameni speriati