Încă trei luni pentru utilizarea primei tranşe de 700 lei din ajutorul de energie - Anunțul lui Marcel Boloș
Peste 1,5 milioane de familii au achitat în perioada 20 februarie-5 aprilie facturi prin cardurile de energie, în valoare totală de 352 de milioane de lei, a anunțat joi Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.
„Am depăşit, zilele acestea, pragul de 1,5 milioane de beneficiari care au făcut plăţi prin cardul de energie. Procesul s-a fluidizat, iar pe măsură ce se emit facturi numărul plăţilor creşte considerabil. Avem 500.000 plăţi într-o săptâmănă, ceea ce ne confirmă că programul este implementat cu succes. Reamintesc faptul că acceptăm şi facturi restante, dar condiţia este ca ele să nu fie emise mai devreme de 1 ianuarie 2023, iar perioada de facturarea ce poate fi luată în calcul este maxim luna octombrie 2022. Sunt bucuros că şi plata facturilor la lemne funcţionează corespunzător, avem deja peste 4.000 astfel de facturi platite, beneficiarii primind numerar sumele.
Mai sunt încă trei luni pentru utilizarea primei tranşe de 700 lei din ajutorul aferent acestui an şi mă bucur să constat buna mobilizare a Poştei Române în toată această perioadă de implementare a programului. Prezenţa factorilor poştali în teren este un sprijin important pentru beneficiarii care nu se pot deplasa la oficiile poştale sau care nu pot accesa platforma de plăţi online. În total, 430.000 familii şi-au plătit facturile fără să se deplaseze”, a declarat ministrul Marcel Boloş.
Cele mai multe plăţi cu cardurile de energie au fost făcute în Iaşi (240.000), Bucureşti (211.000) şi în Prahova (191.000).
Până în prezent, 2.110.134 de carduri de energie au ajuns la românii vulnerabili. Urmează ca numărul lor să mai crească pe măsură ce se soluţionează anchetele sociale, până în prezent fiind solicitate peste 10.000.
MIPE reaminteşte că, în situaţia în care la un loc de consum sunt luate în calcul veniturile unei persoane care nu mai locuieşte acolo, este recomandat: reglementarea juridică a situaţiei reale; solicitarea unei anchete sociale la primărie, care să stabilească numărul şi persoanele care locuiesc în fapt la locul de consum. Rezultatul se transmite la Poştă, iar ulterior se actualizează lista.
Numărul total de beneficiari ai acestei măsuri este de 4 milioane de persoane, bugetul total al programului fiind de 2,8 miliarde de lei.