Încă trei angajate de la fabrica de textile din Caracal, vindecate și externate din spital
Vești bune din focarul infecției de COVID-19 din Caracal! Patru persoane infectate cu noul coronavirus au fost externate, astăzi, din Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina, după ce s-au vindecat, informează realitateadeolt.net.
Este vorba despre trei angajate ale fabricii de textile din Caracal, unde a fost confirmat un focar de COVID-19, şi despre cazul 13 confirmat în judeţul Olt. Acesta din urmă este fiul bărbatului în vârstă de 56 de ani, din Slatina, vecin şi posibil contact cu cazurile 11, 10, 9, 8 şi 4 – familia şi copilul de 1 an şi două luni confirmate pe 31 martie.
Vă reamintim că 12 angajaţi ai fabricii de confecţii, împreună cu patronul acesteia, au fost confirmaţi cu coronavirus, după vizita unei femei din Motru, judeţul Gorj, care a venit în delegaţie la fabrica din Caracal.
Societatea din Gorj a fost închisă după ce mai mulți angajați s-au îmbolnăvit de coronavirus.
Aflăc mai multe pe realitateadeolt.net.