Încă patru polițiști de la Oficiul Național pentru Protecția Martorilor, reținuți de DNA
Procurorii DNA au reținut pentru 24 de ore alți patru polițiști de la Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (ONPM), acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și deturnare de fonduri.
Potrivit unui comunicat al DNA, au fost reținuți Dan Cristian Pușcaș, Ion Octavian Nanu, Aurel Lehăduș și Marcel Daniel Gomeajă, toți având gradul de comisar șef în ONPM, conform Agerpres.
De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile în cazul altor doi angajați de la ONPM, respectiv Viorel Marcel Croitoru (comisar șef) și Cristian Pintilescu (director adjunct).
În același dosar, DNA i-a reținut luni pe șeful ONPM, chestorul Adrian Bărăscu, pe comisarul șef Felicia Violeta Popa și pe Andreea Violeta Liță (psiholog).
DNA susține că, în perioada septembrie — decembrie 2013, Adrian Bărăscu, Felicia Violeta Popa, Ion Octavian Nanu și Andreea Violeta Liță au constituit un grup infracțional organizat, grupare la care, în perioada 2014 — noiembrie 2015, au aderat și Viorel Croitoriu, Marcel Gomeajă, Aurel Lehăduș, Dan Cristian Pușcaș, Cristian Pintilescu.
În perioada 2014 — noiembrie 2015, membrii grupului au acționat, pe de o parte, în vederea supradimensionării cuantumului fondurilor bănești necesare protecției martorilor, iar, pe de altă parte, pentru reducerea cheltuielilor destinate folosului exclusiv al martorilor din program.
De asemenea, membrii grupului au acționat în direcția deturnării unor sume de bani către achiziția directă, de la furnizori preferați, a unor bunuri și servicii destinate înzestrării ONPM, precum și pentru dotarea funcționarilor instituției, fie în scopul achiziționării unor bunuri și servicii inutile ori neperformante.