Încă o zi de foc. Valul de căldură va persista în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea
Nouă judeţe şi Capitala vor fi afectate şi luni de valul de căldură, fiind sub cod portocaliu, în timp ce zonele de nord ale Olteniei, Munteniei şi Dobrogei vor fi sub cod galben. De asemenea, este valabilă în continuare avertizarea de vijelii, descărcări electrice şi grindină pentru regiunile vestice, nordice, centrale şi nord-estice ale ţării, anunță ANM. Valul de căldură va persista luni în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, unde disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat.
În judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa şi îndeosebi în zona joasă a judeţului Mehedinţi, precum şi în municipiul Bucureşti, temperaturile maxime se vor situa frecvent între 36 şi 39 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va fi de 82...84 de unităţi.
În nordul Olteniei, Munteniei şi al Dobrogei, temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 34 şi 36 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unităţi.
De asemenea, se menţine avertizarea de vijelii, averse torenţiale, descărcări electrice şi grindină, valabilă de duminică, de la ora 18.00, şi până marţi, la ora 6.00, care vizează regiunile vestice, nordice, centrale şi nord-estice ale ţării, precum şi zonele de munte.