Încă o tragedie pe DN2. Accident rutier violent. Un om a murit, iar două persoane sunt rănite
O persoană a murit şi două au fost rănite într-un accident produs vineri seară pe DN2, în zona localităţii Cotorca, circulaţia în zonă fiind îngreunată, potrivit informaţiilor furnizate de Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Pe DN 2 Urziceni - Buzău, în zona localităţii Cotorca, două autoturisme au fost implicate într-o coliziune, în urma căreia o persoană a decedat şi două au fost rănite.
"La locul intervenţiei au fost alocate trei echipaje din cadrul Detaşamentului de pompieri Urziceni cu o autospecială de stingere, o descarcerare şi o ambulanţă SMURD, în sprijin şi două echipaje ale SAJ Ialomiţa (unul cu medic). Din evenimentul rutier au rezultat trei victime, din care două încarcerate, şoferii celor două autoturisme. Salvatorii au extras cu mijloacele din dotare victimele, din nefericire una a fost declarată decedată de medicul de pe ambulanţa SAJ, iar celelalte două victime au fost preluate de echipajele SAJ şi transportate la Spitalul Municipal Urziceni", informează ISU Ialomiţa.
Traficul se desfăşoară îngreunat, fiind dirijat de către poliţişti şi se estimează reluarea circulaţiei în condiţii normale în 60 minute.