Încă o șansă ratată. Rusia susține că nu negociază un armistițiu parțial cu Ucraina
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a negat existența unor negocieri între Rusia și Ucraina cu privire la posibilitatea unui armistițiu parțial între aceste două țări.
Armistițiul parțial ar fi inclus și o încetare a atacurilor reciproce asupra infrastructurii energetice.
„Circulă în prezent o mulțime de fake news care nu au nicio legătură cu realitatea”, a susținut Dmitri Peskov.
Reacția Kremlinului apare după ce Financial Times (FT) a dezvăluit că Ucraina și Rusia intenționează să reia discuțiile privind încetarea atacurilor reciproce asupra infrastructurilor lor energetice. Aceste negocieri au fost „abrupt încheiate” după incursiunea militarilor ucraineni în regiunea Kursk a Rusiei.
Chiar președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a admis că un asemenea armistițiu parțial s-ar punea semna de ambele părți.
Conform unui înalt oficial de la Kiev, Rusia și Ucraina au redus deja frecvența atacurilor asupra infrastructurii energetice în ultimele săptămâni, ca parte a unei înțelegeri care s-ar fi acceptat între reprezentanții serviciilor secrete ale celor două țări.
Informațiile despre un ipotetic armistițiu parțial vin pe fondul temerilor că Ucraina va înfrunta una din cele mai dure ierni de până acum. Jumătate din infrastructura energetică a Ucrainei este distrusă, după bombardamentele masive executate de Rusia în toamna și iarna anului 2023 și în primăvara anului 2024.