Încă o pierdere URIAȘĂ pentru lumea filmului! Un mare actor a MURIT
Comicul francez Jean-Claude Bouillon, care a interpretat rolul comisarului Paul Valentin în celebrul serial de televiziune 'Les Brigades du Tigre', a murit luni la 75 de ani, a informat soţia sa.
Actorul de comedie care suferea de cancer a murit la Marseille, oraş în care se stabilise.
Născut la 27 decembrie 1941, Jean-Claude Bouillon a interpretat numeroase roluri pe marele şi micul ecran. sau în piese de teatru de-a lungul carierei sale de 50 de ani.
El a devenit cunoscut mai ales datorită serialul cult 'Les Brigades du Tigre' care l-a făcut îndrăgit marelui public şi unde îşi etala fizicul impunător, mustaţa fină şi privirea limpede.
Din 1974 până în 1983, el a jucat rolul principal, cel al comisarului Paul Valentin, aflat în fruntea celebrelor brigăzi mobile create de Georges Clemenceau (supranumit 'Tigrul') înainte de Primul Război Mondial.
Într-o ambianţă de Belle Epoque foarte îngrijită, serialul aducea în prim plan un grup de şoc format din trei poliţişti.