MENIU

Încă două focare noi de COVID-19, depistate în județul Iași

Încă două focare noi de COVID-19, depistate în județul Iași

Încă două focare de infecție cu noul coronavirus  au fost depistate de reprezentanții DSP în judeţul Iași, unul dintre ele fiind chiar în municipiul-reşedinţă de județ, iar un altul în oraşul Hârlău.

Primul focar de COVID-19 a fost descoperit la un dispensar din cartierul Dacia, după ce trei salariaţi ai unității medicale au fost confirmaţi pozitiv. 

Un alt focar a apărut la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihici din orașul Hârlău, unde au fost depistate cinci persoane cu Covid-19. Dintre acestea, trei sunt beneficiari  ai instituției şi doi sunt angajaţi ai acesteia.

Până în prezent s-a dispus izolarea celor trei beneficiari infectaţi şi evaluarea şi internarea angajaţilor bolnavi simptomatici. De asemenea, se efectuează monitorizarea zilnică a stării de sănătate a întregului efectiv de către medic infecţionist, aprovizionarea constantă cu echipament de protecţie şi dezinfectante, iar în toate spaţiile se efectuează săptămânal curăţenia generală şi dezinfecţia, informează DSP Iași.

Vă reamintim că tot astăzi a mai apărut un focar în județ, și asta după ce șapte angajați ai Servicii Publice Iași au fost confirmați pozitiv cu COVID-19.

Mai multe articole despre:
focar coronavirus iasi