MENIU

Încă 340 de posturi la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. În ce județe va fi suplimentat personalul

Marcel Vela

Numărul angajaților de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi structurile subordonate va fi suplimentat cu aproape 340 în cinci județe, respectiv Arad, Hunedoara, Maramureş, Mureş şi Sibiu. Ministrul de Interne, Marcel Vela, care a semnat vineri un ordin în acest sens, a transmis că decizia are rolul de a crește calitatea serviciilor şi intervenţiilor derulate de personalul specializat, în folosul comunităţilor.

”Ca urmare a semnalărilor autorităţilor publice locale din judeţele privind imposibilitatea susţinerii funcţionării în continuare a serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, ministrul Afacerilor Interne a propus Guvernului României preluarea echipajelor de intervenţie de către inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă”, transmite M.A.I. într-un comunicat. 

Este vorba despre 338 de posturi care vor fi ocupate prin preluarea personalului cu pregătire paramedicală de la administraţiile locale ale judeţelor amintite.

”Acest demers pune în aplicare Legea 78/2020 privind aprobarea Programului-pilot de preluare a personalului angajat cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului ajutor calificat, aflate în finanţarea unor unităţi ale administraţiei publice locale din cele 5 judeţe.

Prin această măsură se va asigura, pe de o parte, funcţionalitatea ambulanţelor în localităţile Arad, Hunedoara, Petroşani, Târgu Mureş, Deda-Ibăneşti, Târnăveni, Sărmaşu, Sibiu, precum şi continuitatea activităţii inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din judeţele respective, fără a fi necesar ca personalul să desfăşoare cursuri de pregătire iniţială, condiţie esenţială în cazul încadrării unor persoane fără experienţă”, se mai arată în comunicat. 

Potrivit M.A.I., persoanele instruite în acordarea primului ajutor calificat şi, implicit, în asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească de către unităţile teritoriale ale IGSU, ce se va realiza după data de 15 decembrie, va permite mărirea capacităţii de gestionare a situaţiilor de urgenţă de la nivelul comunităţilor respective.