MENIU

În ultimii 10 ani, Spania a pierdut 300.000 de muncitori români. Care sunt cele mai afectate sectoare de muncă

Forta de munca Spania

Spania a pierdut 277.560 de români într-un deceniu, după ce muncitorii au plecat să câştige mai bine în alte ţări din UE,  potrivit unui reportaj publicat de El Periodico.

Din 2012 încoace, românii s-au întors treptat înapoi în ţara lor sau au plecat în alte state cu o situaţie economică mai bună, precum Germania, Marea Britanie, Ungaria sau Italia. 

Construcţiile şi agricultura sunt cele mai afectate sectoare de plecarea românilor din Spania.

A devenit foarte scump să locuieşti aici, nu mai merită sa locuiești aici, spune o românca.

Plecarea din Spania a devenit un fenomen obişnuit în ultimii ani în rândul muncitorilor români, cea mai mare comunitate străină din Spania în 2012. Atunci erau 833.764 de români înscrişi, dar numărul lor depăşea cu siguranţă un milion, întrucât mai erau câteva sute de mii care nu erau în evidenţă şi lucrau la negru, scrie El Periodico.

Însă, în ultimii ani, numărul românilor a scăzut treptat. Potrivit datelor INE, în Spania au mai rămas 556.204 de români, astfel 277.560 dintre ei plecând în ultimii 10 ani. 

Scăderea românilor începe să devină vizibilă în anumite sectoare profesionale, precum construcţii sau agricultură, unde românii sunt foarte apreciaţi.  

Spaniolii spun că romanii câştigă mai mult în ţara lor şi sunt din ce în ce mai pretenţioşi cu condiţiile de muncă. 

Totuşi, o parte importantă a comunităţii româneşti rămâne în Spania, în principal cei care au avut copii care s-au născut sau au studiat acolo iar acum sunt lucrează în Medicină, Drept sau Informatică. Această a doua generaţie se consideră spanioli.