MENIU

În spitale este, în continuare, criză de sânge! Medicii îi îndeamnă pe români să doneze

În spitalele din Capitală este, în continuare, criză de sânge. Medicii îi îndeamnă pe români să vină, și de Crăciun, să doneze, iar pentru fapta lor vor fi răsplătiți: primesc reducere la transportul în comun şi bonuri ca să îşi cumpere alimente pentru masa de Crăciun, potrivit Realitatea TV.

UPDATE 10:00. Dacă într-o zi obișnuită, până la această oră deja se aflau la Centrul de Transfuzie peste 50 de persoane, acum sunt doar 15 care au venit să doneze, a transmis corespondentul Realitatea TV.

Cei care doresc să doneze sânge o pot face la Centrul de Transfuzie al Municipiului Bucuresti - Str. Constantin Caracas nr. 2 Bucuresti, Sector 1, începând cu ora 8.00.

Puteți dona sânge dacă:

Aveți vârsta între 18 – 60 ani;

Aveți greutatea între 50 - 100 kg (femeile) și 60 - 110 kg (bărbații);

Nu ați consumat alcool cu cel puțin 24 de ore înaintea donării;

Nu ați avut intervenții stomatologice sau chirurgicale în ultimele șase luni.

Este interzisă donarea dacă: suferiți sau ați suferit de: hepatita (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, bruceloza, HIV, ulcer, diabet zaharat, boli de inima, boli de piele, boli de tiroida, hipotensiune, hipertensiune, anemie. Totodată, femeile care sunt însărcinate, alăptează sau se află în perioada menstruală nu pot dona.

Mai multe articole despre:
donare de sânge spitale Capitala