MENIU

În prag de iarnă, senatorii amână plafonarea prețului la lemnele de foc

Foto arhivă Inquam

Senatul a amânat, luni, votul pe proiectul care aprobă ordonanţa de urgenţă privind plafonarea preţului la lemnul de foc. Comsiile au întârziat expertizele tehnice, asta deși propunerea legislativă are termen de adoptare tacită pe 3 noiembrie.

Comisia economică, industrii şi servicii a Senatului şi Comisia pentru ape, păduri, pescuit şi fond cinegetic trebuia să emită, luni, raportul asupra proiectului de lege care aprobă această OUG, însă ministerele de resort nu au apucat să analizeze amendamentele la iniţiativa legislativă, fapt pentru care a fost decisă amânarea raportului. 

În plenul de luni al Senatului, liderul senatorilor USR Radu Mihail şi liderul senatorilor AUR Claudiu Târziu au solicitat ca propunerea legislativă să fie supusă la vot şi respinsă, chiar să dacă nu există un raport asupra proiectului. 

Propunerea celor doi lideri de grup a fost supusă la vot, dar a fost respinsă cu 38 de voturi „pentru”, 65 „împotrivă, zero abţineri, iar un senator nu a votat.

Ulterior, preşedinta Senatului Alina Gorghiu a atras atenţia că nu a exista niciodată un caz în care Senatul să voteze un proiect de lege fără a avea în prealabil raportul comisiilor de specialitate, lucru care de altfel Regulamentul forului legislativ nu îl permite. 

Pe 5 octombrie, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care prevede plafonarea preţurilor la lemnele de foc. 

Ministrul Mediului Tanczos Barna explica atunci că „preţul la lemnul de foc, tocătură provenită din lemn, rumeguş şi restul de lemn se stabileşte la 400 lei pe metrul cub, cu TVA inclus, respectiv la brichete, se stabileşte un preţ maxim de 1.500 de lei pe tonă, cu TVA inclus, şi la peleţi maxim 2.000 lei pe tonă, cu TVA inclus”.

El a adăugat că este o măsură necesară pentru sprijinirea cetăţenilor care folosesc lemnul ca resursă în gospodărie, pentru sezonul de iarnă.

Senatul este prim for sesizat pe proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 134/2022 privind unele măsuri în vederea protejării consumatorului final în ceea ce priveşte utilizarea materialelor lemnoase şi a produselor derivate din lemn, pentru încălzirea locuinţei în sezonul rece, iar Camera Deputaţilor este decizională. 

Proiectul este înregistrat în procedură de urgenţă în Parlament. 

Mai multe articole despre:
comsiii senat senatori lemne de foc plafonare