MENIU

În prag de grevă, la CFR. Negocierile dintre sindicate şi conducere au eşuat

Sindicaliştii CFR solicită încheierea unor contracte colective de muncă, o creştere salarială de minimum 10% şi acordarea de tichete de masă.

Negocierile între administraţiile celor trei companii feroviare de stat şi sindicaliştii CFR, desfăşurate la Ministerul Transporturilor, au eşuat.

Reprezentanţii sindicatelor din CFR solicită încheierea unor contracte colective de muncă, o creştere salarială de minimum 10% şi acordarea de tichete de masă.

Nicio revendicare nu a fost rezolvată, a declarat pentru Radio România Actualităţi preşedintele Federaţiei Mişcare Comercial, Grigore Mare.

"Conducerea Ministerului Transporturilor şi-a exprimat punctul de vedere prin faptul că nu sunt bani în bugetele de venituri şi cheltuieli ale Căilor Ferate. Nu ne-a fost satisfăcută nicio revendicare.

"Vom continua discuţiile săptămâna viitoare, suntem deschişi discuţiilor şi vrem rezolvarea problemelor lucrătorilor de la Calea Ferată pe calea dialogului, dar nu se mai poate continua în felul acesta. Dacă guvernanţii nu vor da curs solicitărilor noastre, salariaţii de la Calea Ferată sunt hotărâţi să oprească lucrul pe 1 octombrie", a spus Grigore Mare.

Sindicaliştii CFR spun că o nouă rundă de negocieri este programată pentru marţi, 15 septembrie.

Mai multe articole despre:
grevă negocieri CFR