În prag de alegeri electorale, transportatorii îşi pot primi o parte din supraacciza la carburanţi
După ce au stat luni de zile în asteptare, în prag de alegeri electorale, transportatorii îşi pot primi o parte din supraacciza la carburanţi. Deşi procedura de restituire a intrat în vigoare din iulie, abia săptămâna viitoare vor fi puse pe masa Guvernului două acte normative, care vor simplifica procesul de rambursare. Transportatorii speră astfel ca de luna viitoare să primească cei patru eurocenţi din acciza la carburanţi. Până atunci ei apelează la tot felul de soluţii ca să scape de faliment.
1 aprilie 2014- se aplică acciza de 7 eurocenţi la carburanţi şi se declanşează un adevărat război între autorităţi şi transportatori. Preţul combustibilului creşte , iar firmele cer Guvernului ca o parte din bani să fie restituiţi. Trei luni mai târziu intră în vigoare şi procedura prin care aceştia primesc înapoi 4 eurocenţi din acciză.
Reprezentanţii transportatorilor spun că peste 80 la sută dintre companiile de profil sunt într-o situaţie dificlă din punct de vedere economic. Mai mult, potrivit acestora, şapte din zece firme nu au lichidităţi suficiente,[INTRA CARTON] iar preţul crescut al combustibilului îi impinge să caute soluţii convenabile.
Reprezentanţii transportatorilor spun că din cele 22 de mii de firme care ar trebui sa-şi recupereze acciza, doar 240 au depus dosare la Autoritatea Rutieră Română. Potrivit estimărilor Ministerului de Finanţe restituirea parţială a accizelor va lua din banii încasaţi peste 350 de milioane de lei.
Acciza dă bătăi de cap şi guvernanţilor care nici până în momentul de faţă nu au stabilit care va fi modul de calcul pentru anul următor.
Ministrul Finanţelor a declarat că încă se lucrează la calcularea accizei, deşi mai sunt doar două luni şi jumătate până când ar trebui aplicată.