MENIU

În plină criză sanitară și politică, șeful Pentagonului a ajuns la București. Discuții cu Iohannis și Ciucă

Secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin III

În plină criză sanitară și politică, secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin III, se întâlnește miercuri, la București, cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu omologul său Nicolae Ciucă. Oficialul amercian a ajuns, înainte de ora 9:00, la Ministerul Apărării, unde a fost primit de Ciucă.

Discuțiile cu Nicolae Ciucă vor viza situaţia de securitate din zona Mării Negre, temele aflate pe agenda reuniunii miniştrilor Apărării din statele membre ale NATO care va avea loc săptămâna acesta la Bruxelles, precum şi evoluţia relaţiilor militare dintre România şi SUA, în contextul Parteneriatului strategic dintre cele două ţări, potrivit MApN.

La sfârşitul întrevederii, cei doi miniştri ai Apărării vor susţine declaraţii de presă, la sediul MApN, la ora 10:15.

Ulterior, Lloyd J. Austin III va fi primit de preşedintele Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Potrivit unui comunicat publicat pe 15 octombrie pe site-ul oficial al Ministerului american al Apărării, în timpul vizitei sale în România, Lloyd J. Austin III va merge şi la baza militară de la Mihail Kogălniceanu.

Vizita în România a secretarului american al Apărării face parte dintr-un turneu care a inclus Georgia şi Ucraina, înainte de participarea la reuniunea NATO de la Bruxelles care începe joi.

Mai multe articole despre:
seful Pentagonului iohannis ciuca stare de urgenta