MENIU

În Franţa vor fi interzise tacâmurile şi vesela din plastic

În Franţa vor fi interzise tacâmurile şi vesela din plastic

Vesela şi tacâmurile din plastic vor fi interzise în Franţa. Autorităţile franceze au aprobat o lege, prin care vor interzice, începând din anul 2020, utilizarea veselei de unică folosinţă – farfurii, pahare, furculiţe sau cuţite din plastic.

Măsura luată face parte din lupta împotriva efectelor încălzirii globale, informează Rador.
 
În intervalul 2018-2020, magazinele sunt obligate să epuizeze stocurile de veselă de unică folosinţă, iar producătorii să reutileze întreprinderile pentru fabricarea veselei din materiale biodegradabile. Adversarii acestei legi consideră că măsura va avea efecte negative asupra economiei Franţei. Un grup format din adversarii legii elaborează o petiţie, pe care intenţionează să o transmită Uniunii Europene, prin care ei vor stipula că noua măsură încalcă legislaţia europeană privind liberul schimb comercial. Astfel, Franţa a devenit prima ţară din lume unde a fost adoptată o astfel de lege, relatează Radio Svoboda.
 
Anul trecut, autorităţile franceze au ţinut cont de recomandările ecologiştilor şi au interzis prin lege pungile de plastic. Adversarii acestei măsuri consideră că ea va avea efecte negative asupra economiei franceze. Interzicerea pungilor de plastic de unică folosinţă este o măsură care a intrat în vigoare de la 1 iulie 2017. Francezii au acum posibilitatea să cumpere pungi de hârtie sau să vină cu sacoşa de acasă, atunci când îşi fac cumpărăturile.
Mai multe articole despre:
Franţa interzise plastic vesela tacamuri plastic