MENIU

În ce stare se află persoanele bătute la protestele din Piața Victoriei

Persoanele care au participat la mitingul de vineri din Piaţa Victoriei şi care au fost internate la Spitalul de Urgenţă Floreasca sunt în stare stabilă, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, coordonatorul SMURD Bucureşti, medicul Bogdan Opriţa.

"Noi am avut un total de 50 de victime aduse, dintre care 13 jandarmi. Sunt echilibraţi, nu sunt probleme. Nu toţi au venit aduşi de mijloacele de intervenţie medicale şi paramedicale, am avut şi 13 persoane care s-au prezentat spontan la noi la spital, cum s-au prezentat şi la alte spitale. Sunt stabili, leziunile pe care le au sunt, în general, plăgi, traumatisme, contuzii", a indicat medicul.

Peste 450 de persoane, dintre care 35 de jandarmi, au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma violenţelor care s-au produs, vineri seară, la mitingul din Piaţa Victoriei, a anunţat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Marius Militaru.

Potrivit acestuia, 70 dintre cele 452 de persoane au fost transportate la spital, iar 11 dintre ele sunt jandarmi.

"Printre ei se află şi colega noastră bătută cu bestialitate, al cărei diagnostic de prezentare la unitatea militară a fost de suspiciune fractură de coloană cervicală", a afirmat Militaru. 

Mai multe articole despre:
spital protestatari bătuți