ÎN CE ORAŞE cresc TAXELE locale începând cu 1 ianuarie 2014
Cel puţin în 8 mari oraşe din România taxele locale vor creşte începând cu 2014.
Chiar dacă au libertatea de a majora nelimitat impozitele pe case, terenuri şi maşini, cei mai mulţi edili ai municipiilor şi oraşelor au îngheţat aceste taxe pentru 2014. Puţinii care le-au crescut practică majorări de 5% până la 16%.
Doar în opt din cele 41 de municipii reşedinţă de judeţ vor creşte taxele locale. Acestea sunt Oradea (cu 2,5%, numai pentru proprietarii persoane fizice), Constanţa (cu 16,05%), Giurgiu (cu 10-15%), Baia Mare (16%), Slatina (5%), Vaslui (16%), Râmnicu Vâlcea (16%) şi Focşani (16%).
La începutul acestui an, Guvernul a adoptat o ordonanţă care permitea autorităţilor locale să menţină doar în 2013 taxele locale la nivelul de anul trecut, dacă oficialii locali nu doresc să le indexeze.
La scurt timp însă, Guvernul a emis o nouă ordonanţă care obligă primăriile cu arierate să majoreze taxele locale, dacă acestea au hotărât deja că nu le vor creşte, iar persoanele fizice care achitaseră deja taxele locale nemajorate erau obligate să achite integral, până la 30 septembrie, diferenţa rezultată din indexare.
Ulterior, într-o scrisoare transmisă Fondului Monetar Internaţional, Guvernul a promis că se va asigura că primăriile cu datorii vor majora taxele locale în raport cu evoluţia inflaţiei din ultimii trei ani (16%), ca o măsură de a evita acumularea unor noi arierate.