Imunoglobulină în stocuri pentru trei luni. Ce spune ministrul Sănătății
Stocurile de imunoglobulină însumează peste 49 de kg şi reprezintă necesarul pentru mai mult de 3 luni, a precizat marţi Ministerul Sănătăţii într-un comunicat de presă.
"Fac apel la profesioniştii din domeniu să utilizeze imunoglobulinele cu administrare intravasculară, precum şi imunoglobulinele umane, doar conform indicaţiilor terapeutice aprobate în rezumatul caracteristicilor produsului. Exceptând produsul cu denumirea comercială Pentaglobin, care nu se administrează pacienţilor cu imunodeficienţe primare, celelalte cinci imunoglobuline cu administrare intravasculară au exact aceleaşi indicaţii terapeutice, diferă doar denumirea comercială", a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, potrivit sursei citate.
Potrivit MS, în următoarea perioadă, până la 31 decembrie 2018, UNIFARM va mai achiziţiona echivalentul a minim 7.200 flacoane de 2,5 g imunoglobulină umană (Flebogamma, Privigen si Intratect).
"Am făcut tot ce ţine de Ministerul Sănătăţii şi am avut sprijinul Guvernului pentru a asigura stocurile de imunoglobulină necesare pe piaţa din România. Produsele există la UNIFARM, însă pentru ca pacienţii să beneficieze de tratamente, trebuie ca fiecare unitate sanitară să le achiziţioneze. În majoritatea spitalelor care au în îngrijire bolnavi care necesită tratament cu imunoglobulină, lucrurile merg aşa cum trebuie. Din păcate, sunt şi unităţi în care responsabilii nu ştiu sau nu acordă suficient interes nevoilor pacienţilor şi aceştia suferă încă din lipsa acestui medicament. Fac apel către managerii de spitale să facă toate demersurile necesare pentru a asigura pacienţilor accesul permanent la tratamente. Sunt proceduri legale prin care, în cazul în care un contract de furnizare de medicamente nu poate fi onorat, acesta poate fi denunţat şi spitalul poate demara o procedură de achiziţie directă a unui produs disponibil cu aceeaşi substanţă activă, dar cu o altă denumire comercială", a mai afirmat Sorina Pintea.
Pentru asigurarea cantităţilor de imunoglobulină necesare în România, la propunerea Ministerului Sănătăţii, la începutul lunii martie 2018, Guvernul a activat Mecanismul de Protecţie Civilă şi a acordat un ajutor de stat către C.N. UNIFARM S.A., care a fost mandatat să achiziţioneze şi să asigure aprovizionarea unităţilor sanitare cu imunoglobulină.
Astfel, în perioada 1 ianuarie 2018 şi până în prezent, Compania Naţională Unifarm S.A. a aprovizionat spitalele din România cu cantitatea de 45.424 unităţi imunoglobulină umană, din următoarele tipuri: a) Flebogamma, b) IG Vena, c) Intratect, d) Octagam, e) Privigen, f) Pentaglobin.
MS afirmă că în prezent, în depozitul UNIFARM există următoarele stocuri: a) IG Vena -750 flacoane, b) Intratect 53 flacoane, c) Privigen 500 flacoane, d) Pentaglobin - 13163 flacoane, e) Flebogamma- 2100 flacoane.