Imunizarea populației UE împotriva Covid-19, POSIBILĂ în iulie. Anunțul optimist al unui oficial european
Până la sfârșitul lunii iulie se va putea vaccina întreaga populație a Uniunii Europene cu seruri produse în blocul comunitar. Anunțul optimist a fost făcut de comisarul european pentru Piaţă internă, Thierry Breton.
Comisarul european a declarat, într-un interviu acordat postului francez de televiziune TF1, că UE are capacitatea de a livra între 300 şi 350 de milioane de doze până la sfârşitul lunii iunie.
Pentru o dată simbolică în Franţa cum este 14 iulie, Ziua Naţională a acestei ţări, ”avem capacitatea să obţinem imunitatea la nivel de continent”, a adăugat politicianul francez.
Thierry Breton a subliniat că orizontul de timp estimat este similar cu cel evocat de Preşedintele SUA, Joe Biden, care a promis, de asemenea, că vaccinarea va permite o revenire la normalitate în jurul Zilei Naţionale a SUA (4 iulie). Și Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a vorbit despre luna iunie ca o țintă pentru imunizarea cetățenilor.
”Este ultima linie dreaptă pentru că ştim că pentru a învinge această pandemie există o singură soluţie: vaccinarea. Vaccinurile vin, vor fi aici”, a dat asigurări comisarul european.
Recent, Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că, în trimestrul al treilea al anului, UE ar urma să primească aproximativ 360 de milioane de doze de vaccin anti-Covid de la cele patru laboratoare ale căror seruri au fost autorizate de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA). Este vorba despre 200 de milioane de doze Pfizer/BioNTech, 70 de milioane AstraZeneca, 55 de milioane Johnson & Johnson şi 35 de milioane Moderna.
Declarațiile celor doi vin în contextul în care mai multe state membre au reclamat întârzierile şi calendarele incerte în ceea ce privește livrarea vaccinurilor contractate în numele lor de Comisia Europeană. În primul trimestru al anului, blocul comunitar a primit circa 66 de milioane de doze de vaccin Pfizer, 30 de milioane AstraZeneca şi 10 milioane Moderna, potrivit Agerpres.