Împăratul Japoniei a fost diagnosticat cu anemie cerebrală
Împăratul Akihito al Japoniei, a fost diagnosticat cu anemie cerebrală, după ce, luni, a prezentat stări de vertij şi greaţă.
Împăratul Akihito în vârstă de 84 de ani s-a simţit rău, iar împărăteasa Michiko a solicitat de urgență prezenţa medicului la palat. Astfel, cadrul medical a stabilit că aceste simptome sunt provocate de o anemie cerebrală, fapt care implică odihnă și analize medicale.
Potrivit descopera.ro, acesta va fi primul împărat al Japoniei care abdică pe 30 aprilie 2019, în ultimele peste două secole din istoria familiei imperiale nipone.