MENIU

Impact nimicitor între un TIR şi o maşină, în judeţul Cluj: un mort

<p>Dramă &icirc;n Iaşi: Bărbat de 50 de ani, găsit sp&acirc;nzurat&nbsp;</p>

Un grav accident de circulație avut loc, marţi, în jurul orei 11:40, pe DN1C, la ieșire din Dej spre Urișor.

În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială de descarcerare, două echipaje de prim ajutor, dar și polițiștii.

Potrivit primelor informații, conducătorul unui autoturism, o persoană de sex feminin, în vârstă de 28 ani, care circula dinspre Baia Mare spre Dej, ar fi adormit la volan, a pierdut controlul asupra volanului, a intrat pe contrasens, unde s-a izbit frontal de un autotren.

În urma impactului, scrie dej24.ro, două persoane aflate în autoturism au rămas încarcerate. Pompierii au avut parte de o intervenție dificilă, acestia reușind să scoată cele două victime, dintre fiarele contorsionate, după aproximativ 30 de minute.

Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor de pe ambulanță, pasagerul, un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se afla pe scaunul din dreapta, a decedat, iar conducătorul auto, o femeie în vârstă de 28 ani, a fost transportată în stare gravă la UPU Cluj. Ambele victime sunt de cetățenie ucraineană.