Impact devastator în Tulcea: o persoană a murit şi o alta a fost rănită
Un accident rutier cumplit a avut loc, vineri, pe DN 22A, pe raza comunei Topolog din județul Tulcea. O persoană a murit şi o alta a fost rănită, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Tulcea, cercetările preliminare au arătat că o femeie, în vârstă de 53 de ani, în timp ce conducea un autoturism din direcţia localităţii Topolog către localitatea Hârşova, ar fi părăsit partea carosabilă, aşa încât autoturismul s-a răsturnat.
„În urma accidentului, a rezultat decesul conducătorului auto şi vătămarea corporală a unui pasager din autoturism. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal, în continuare efectuând cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor şi circumstanţelor producerii accidentului", a precizat IPJ.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Delta" a anunţat de asemenea că în sprijinul victimelor a intervenit un echipaj din cadrul Staţiei de Pompieri Babadag cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare.