MENIU

Imagini uluitoare de la descinderea mascaților DIICOT în gruparea fiului lui Andrei Pleșu

Mihai Plesu

Acțiune anti-drog

Acțiune anti-drog

Acțiune anti-drog

Acțiune anti-drog

Acțiune anti-drog

Acțiune anti-drog

Acțiune anti-drog

Acțiune anti-drog

Acțiune anti-drog

Acțiune anti-drog

Acțiune anti-drog

Acțiune anti-drog

Acțiune anti-drog

Mascații de la DIICOT au descins vineri dimineață în mai multe locuințe din Iași și București într-o operațiune amplă de destructurare a unei rețele de traficanți de cannabis și ecstasy. Furnizorul principal se pare că este Mihai Pleșu, unul dintre cei doi băieți ai scriitorului Andrei Pleșu, fost ministru de Externe și al Culturii.

Procurorii DIICOT au oferit, în a doua parte  zilei de vineri, primele informaţii oficiale despre ancheta penală în care suspect este Mihai Pleşu, dar şi alte persoane din Bucureşti şi Iaşi.

Detaliile și imaginile sunt uluitoare:

"La data de 05.04.2019, procurorii D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Iaşi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași au efectuat, un număr de 8 percheziții domiciliare pe raza municipiilor București, Iași și a comunei Probota, județul Iași, într-o cauză în care se efectuează cercetări faţă de mai mulţi suspecţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată şi trafic de droguri de mare risc în formă continuată.

La data de 17.09.2018, organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe persoane care domiciliază pe raza judeţului Iaşi comercializează droguri de risc - cannabis (skunk) şi droguri de mare risc – comprimate de ecstasy (MDMA) mai multor consumatori de pe pe raza municipiului Iaşi.

De asemenea, s-a reţinut faptul că, o suspectă în cauză, comercializează cannabis cu suma 60-70 lei/gram iar în perioada când în municipiul Iaşi se organizează, în incinta unor diferite cluburi, evenimente muzicale, în principal cu specific tehno, suspecta se aprovizionează şi cu cantităţi de comprimate ecstasy (MDMA) în vederea comercializării.

Din cercetările efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, unul dintre suspectii care domiciliază pe raza judeţului Iaşi, s-a deplasat periodic în municipiul Bucureşti, de unde s-a aprovizionat, de la un alt suspect în cauză, cu diferite cantităţi de droguri pe care mai apoi le-a transportat în municipiul Iaşi, în vederea comercializării.

S-a reţinut faptul că suspectul care locuieşte pe raza municipiului Bucureşti a reprezentat principala sursă de aprovizionare cu droguri pentru dealer-ul din judeţul Iaşi, acesta întreprinzând totodată demersuri pentru înfiinţarea unei culturi de ilicite de cannabis de tip in-door sprijinit fiind în aceste activităţi şi de către concubina sa care cunoaştea toate detaliile legate de activităţile infracţionale derulate, sprijinindu-l şi implicându-se în mod direct prin intermedierea unora dintre tranzacţii, suport financiar, comunicarea anumitor aspecte persoanelor din legătura infracţională, aceasta fiind la rândul său consumatoare de droguri.

În urma cercetărilor, a rezultat faptul că sursa de aprovizionare cu droguri a suspectului din municipiul Bucureşti este o persoană de naţionalitate străină, respectiv cetăţenie britanică care a fost ajutată în activitatea infracţională de către concubina sa, cetăţean român.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate locații prevăzute cu dispozitive de cultivare și întreținere a plantațiilor ( lampi speciale, cort, ventilatoare, ghivece etc) precum și diferite cantităţi de cocaină, cannabis, ecstasy,rezină cannabis (hașiș), ciuperci halucinogente, cântare electronice de precizie, grindere pentru mărunțit substanța vegetală.

Mai multe persoane urmează a fi conduse la sediul DIICOT – ST Iași în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale.

Suportul tehnic de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor specializați în combaterea criminalității organizate din cadrul BCCO București, al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Iași, jandarmilor din cadrul IJJ Iași și ai Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei "Vlad Tepeș" București.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie", se arată în comunicatul DIICOT.

Mai multe articole despre:
DIICOT mihai pleșu