MENIU

Imagini șocante pe A1! Cai lăsați liberi pe șosea, omorâți de mașini

Imagini șocante pe A1! Cai lăsați liberi pe șosea, omorâți de mașini

Argeş. Cai morți, mașini lovite, poliție, pompieri, aceasta este imaginea care i-a întâmpinat miercuri dimineață pe șoferi pe A1. La kilometrul 116 în apropiere de mall, animalele ajunse pe autostradă au fost lovite de trei mașini.

Caii morți aparțin, cel mai probabil, rromilor care locuiesc în apropiere de A1, la Ștefănești-Zăvoi. Cum balustradele metalice au fost furate, animalele lăsate nesupravegheate au ajuns pe benzile de mers.

Afară nu se luminase încă, iar câțiva șoferi, care au tranzitat zona, au anunțat pe conturi de socializare, prezența a 4-5 trăpași pe caldarâm. Din păcate mesajele nu au ajuns la toată lumea.

Șoferul, în vârstă de 62 de ani, al unei Skoda a fost luat surprindere de apariția animalelor pe benzile de mers și a izbit în plin doi cai. Din spate, a venit șoferul unui Ford Focus, un bărbat de 35 de ani, care nu a putut evita impactul și la rândul său a lovit caii. O dubiță condusă de un șofer de 54 de ani, cea de a treia mașină,  a trecut peste trupurile animalelor întinse pe asfalt.

Citeşte mai mult pe realitateadearges.net

Mai multe articole despre:
morţi Argeş cai A1