Imagini ireale în Dâmbovița. Un om, cu o cruce în spate, pe marginea drumului. Ce urmează
Un septuagenar din localitatea dâmbovițeană Produlești a ajuns la spital, după ce a profanat un mormânt, scrie Realitateadedambovita.net.
Bătrânul, cunoscut cu probleme psihice, a furat o cruce de lemn, dar fiind sub influența băuturilor alcoolice nu a ajuns prea departe. Un cetățean ce l-a văzut căzut în șanț a sunat la 112.
Incidentul s-a petrecut în data de 2 aprilie, pe raza comunei Produlești din Dâmbovița. Polițiștii alertați, prin intermediul numărului unic de urgență 112, s-au deplasat la fața locului. Bătrânul septuagenar, căzut în șanț, dar aflat sub influența băuturilor alcoolice ar fi susținut că a fost lovit de o mașină, motiv pentru care s-a solicitat intervenția prin 112.
Conform unor imagini surprinse de o cameră de supraveghere amplasată în comuna Produlești se vede cum septuagenarul a sustras din cimitirul localității o cruce de lemn, de la mormântul unei persoane de curând decedate, și a plecat cu ea în spate prin comună. Nu a ajuns prea departe pentru că a căzut într-un șanț unde a fost descoperit de un localnic.
Bătrânul a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Bărbatul este cunoscut cu probleme psihice.
sursa foto: Gazetadambovitei.ro