Accidentul s-a petrecut în jurul orei 02:00. La fața locului au fost direcționate echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Serviciul de Ambulanță Județean și Descarcerare.
Conform primelor cercetări de la fața locului, un autoturism înmatriculat în județul Bacău a efectuat o depășire neregulamentară și a acroșat un autoturism cu numere de București, care se deplasa din sens opus.
În urma accidentului au rezultat 12 victime, din care 4 au decedat pe loc. Trei victime se află în continuare în stare gravă.
Trei dintre persoanele decedate se aflau în același autoturism și mergeau în vacanță în Grecia.
A patra persoană decedată este șoferul altui autoturism implicat în accident.
La Spitalul Municipal de Urgență din Bârlad au fost transportate 7 victime, iar una la Unitatea de Primiri-Urgențe de la Spitalul Județean de Urgență Vaslui.
„La sosirea echipajelor de intervenţie, au fost găsite 12 victime dintre care opt erau încarcerate. Dintre victimele încarcerate, patru persoane au fost găsite decedate. Au fost transportate la spital opt victime, dintre care trei în stare foarte gravă. Cu toate eforturile depuse de medicii de la Spitalul municipal „Elena Beldiman”, una dintre cele opt victime a decedat. În total, sunt cinci persoane decedate (dintre care una este minoră) şi 7 persoane rănite, dintre care, două victime sunt într-o stare foarte gravă”, au transmis reprezentanţii ISU Vaslui.