Imagini de groază de pe Aeroportul Ataturk, din Istanbul. VIDEO cu momentul exploziei
Două explozii au avut loc, marţi seara, pe Aeroportul Ataturk, din Istanbul. Potrivit ultimelor informații, sunt cel puțin 28 morți și peste 60 de răniți.
Primele imagini de la fața locului arată urmele lăsate de explozii, haosul din aeroport imediat după atentatul terorist, se văd chiar arme automate care se presupune că au aparținut atentatorilor.
Două explozii puternice s-au produs, marți seară, la Istanbul, pe Aeroportul Ataturk. Potrivit unei surse citate de Reuters, există multiple victime, însă nu se poate vorbi, momentan, de un bilanţ oficial. Exploziile au fost confirmate de către ministrul turc de Interne.
La scurt timp de la producerea exploziilor, mai multe focuri de armă au fost trase dintr-o maşină aflată în parcarea aeroportului, povestesc martorii, citaţi de agenţiile de presă turce.
Mai multe ambulanţe au fost mobilizate la faţa locului, anunţă CNN. De altfel, potrivit declaraţiilor unor martori, mai multe taxiuri au început să transporte răniţii către spitale. Potrivit primelor informaţii, un atac sinucigaş este luat în calcul de autorităţi.
MOMENTUL PRIMEI EXPLOZII, surprins de camerele de luat vederi din Aeroport: