Imaginea zilei. Trei fraţi din Suceava opresc toate maşinile: ce scrie pe pancarta pe care o ţin
De câteva zile, pe marginea drumului E85, în dreptul satului Iacobeşti, pot fi văzuţi trei copilaşi care au scris pe nişte cartoane că cei care doresc pot să se fotografieze cu măgăruşul de lângă ei, plătind 1 leu.
O mulţime de oameni au răspândit fotografiile cu ei pe Facebook, unii amuzaţi de “spiritul antreprenorial” al micuţilor, alţii îngrijoraţi de situaţia acestora. Cei trei copilaşi fac parte dintr-o familie cu opt copii şi sunt trimişi zilnic de părinţi să facă astfel rost de bani, după cum susţine primarul comunei Grăniceşti, pentru Obiectiv de Suceava. Acesta susţine că familia nu are probleme materiale majore, dar tatăl copiilor îi chinuie şi-i trimite zilnic pe marginea drumului.
Trei fraţi din satul Iacobeşti, comuna Grăniceşti, au găsit o metodă foarte ingenioasă de a face bani. Fraţii Florescu nu cerşesc şi nici nu fură. Ei stau cât e ziua de lungă pe marginea drumului E 85, lângă benzinăria de la ieşirea din satul Iacobeşti, împreună cu măgăruşul lor, iar cei care doresc se pot fotografia cu animalul lor, pentru un leu. Aşa strâng câţiva bănuţi. Mulţi au fost cei care i-au văzut în ultimele zile şi au rămas impresionaţi de spiritul de antreprenor al celor mici, stârnind milă, admiraţie şi chiar dragoste. “Mergând spre Rădăuţi, am văzut un copil care ţinea o pancartă mare în mână, pe care scria un leu. Doar atât am putut citi. Am crezut că vinde pepeni, dar când m-am uitat mai atent, am văzut şi un măgar şi de fapt scria, un leu poza”, a povestit impresionat pe o reţea de socializare un şofer care se îndrepta spre Rădăuţi.
Doar că aceşti trei fraţi care au impresionat cu gestul lor, ascund o peveste cutremurătoare. După cum reiese din declaraţiile primarului Gheorghe Nuţu, cei trei fraţi provin dintr-o familie cu opt copii, o familie care nu se confruntă cu probleme financiare majore după cum s-ar înţelege la prima vedere. Din păcate însă, aceşti copii sunt victimele propriilor părinţi. “Nu sunt amărâţi dar îi fugăreşte tatăl să facă ceva numai să aducă bani. Bărbatul îi chinuie pe toţi. De frica lui, trei dintre fraţi, cei mai mari, au plecat la Centrul de Primire Minori de la Rădăuţi. Si aceştia mici au fost daţi în plasament dar părinţii i-au cerut acasă. Se folosesc de ei ca să primească tot felul de ajutoare. Au casă cu etaj şi tractor în curte dar îşi trimit copiii la cerşit”, a povestit înverşunat primarul comunei Grăniceşti, Gheorghe Nuţu.
Familia Florescu, care are opt copii cu vârste cuprinse între un an şi 16 ani, este monitorizată de câţiva ani de către asistentul social din cadrul Primăriei Grăniceşti. Reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului au demarat o anchetă pentru a stabili exact circumstanţele care i-au determinat pe cei mici să încerce să convingă trecătorii să se fotografieze cu măgăruşul lor pentru suma de un leu