MENIU

ILUZIA PĂCII în Ucraina: EXPLOZII puternice lângă Mariupol. O femeie a fost UCISĂ

Armistiţiul deja scârţâie

Separatişii ucraineni acuză forţele guvernamentale că au încălcat armistiţiul. La rândul său, Kievul a acuzat rebelii proruşi că au tras asupra poziţiilor armatei. UPDATE: Explozii puternice au fost auzite sâmbătă seara la est de Mariupol, un port strategic la Marea Azov. Separatiştii au afirmat că armata ucraineană i-a atacat cu lansatoare de rachete.

Liderii separatiştilor de la Doneţk, fieful rebelilor din estul Ucrainei, au acuzat sâmbătă forţele guvernamentale că au încălcat armistiţiul intrat în vigoare cu o zi înainte. La rândul său, Kievul a acuzat rebelii proruşi că au tras asupra poziţiilor armatei, potrivit Mediafax.

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, s-a declarat încrezător că integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei vor rămâne inviolabile, relatează Interfax Ucraina.

"Ieri (vineri), la ora 21.00, au fost mai multe tiruri de rachetă la periferia Doneţkului, precum şi un convoi de armament greu care venea din Zaporijjia", o regiune vecină cu Doneţk, a declarat pentru AFP Vladimir Makovici, un oficial din cadrul Parlamentului separatist.

La rândul său, Kievul a acuzat sâmbătă rebelii proruşi că au tras asupra poziţiilor armatei. "Vineri au fost 28 de focuri de armă împotriva poziţiilor forţelor ucrainene, dintre care zece după intrarea în vigoare a armistiţiului", a declarat purtătorul de cuvânt militar ucrainean, Andrii Lisenko, în cursul unei întâlniri cu presa.

Aceste tiruri au avhttp://admin.realitatea.net/edit_news.php?show=news&id=1519043

ut loc în regiunile Doneţk şi Lugansk, două bastioane ale separatiştilor proruşi, potrivit acestui purtător de cuvânt.

Armistiţiul a intrat în vigoare vineri, la ora 18.00 (18.00 ora României), după un acord încheiat la Minsk între Kiev şi rebeli.

UPDATE 1. Potrivit portalului de ştiri Newsru.com, în jurul orei locale 22.30 (22.30, ora României), în apropierea oraşului Mariupol, în satul Şirokino, erau auzite explozii puternice. Cu puţin timp înainte, batalionul "Azov" a afirmat într-un mesaj postat pe Facebook că armata ucraineană este atacată cu lansatoare de tip Grad, însă militarii nu ar fi răspuns acestor atacuri.

Exploziile s-au intensificat în jurul orei 23.25, potrivit unor martori, citaţi de agenţia Interfax.

"Am auzit cel puţin şase explozii la o distanţă de aproximativ un kilometru de oraş. Au urmat tiruri de armă. În acest moment, în regiune e linişte", a relatat un martor.

Potrivit unor jurnalişti, un fum gros era vizibil la orizont, iar un punct de control deţinut de forţe loialiste a fost cuprins de flăcări.

UPDATE 2. Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) a anunţat că nu a reuşit să transporte sâmbătă dimineaţa ajutor umanitar în Lugansk, din cauza unor "tiruri de armă" în regiune, relatează agenţia ucraineană UNIAN, în pagina electronică.

"În această dimineaţă (sâmbătă) am încercat să transportăm ajutor umanitar în Lugansk, însă din cauza unor tiruri de armă am fost nevoiţi să ne întoarcem din drum în apropiere de satul Luganskaia", anunţă CICR într-un mesaj postat sâmbătă seara pe contul său de Twitter.

UPDATE 3. O femeie a fost ucisă în schimburile de focuri de la Mariupol, ea devenind astfel primul mort de la intrarea în vigoarea a armistiţiului, vineri, între forţele guvernamentale şi separatiştii proruşi, a anunţat primăria.

"O femeie a fost ucisă şi trei locuitori din Mariupol au fost răniţi", a anunţat primăria într-un comunicat, precizând că rebelii proruşi au tras asupra unui punct de control amplasat la ieşirea din oraş.