MENIU

Îl folosești zilnic în zilele de vară fără să știi cât de periculos e

Cu toții utilizăm, în zilele toride de vară, aerul condiționat, însă puțini știm cât de nociv e. De exemplu, New York a înregistrat, miercuri, cea mai gravă epidemie de legionelloză, care se datorează, în special, inhalării unor bacterii din sistemele de aer condiționat. Bilanțul a ajuns la 8 morți, 97 de persoane afectate și 92 spitalizate, informează AFP, citând un comunicat al primăriei orașului american.

"Vreau să reamintesc că boala nu este contagioasă, că ea nu poate trece de la o persoană la alta. Nu există riscuri pentru aprovizionarea noastră cu apă", a declarat primarul din New York, precizând că vârful epidemiei a fost în 30 iulie și că de atunci a fost observată o "reducere a creșterii cazurilor".

Dintre cele 92 de persoane spitalizate de la declanșarea epidemiei în 10 iulie, 48 au fost tratate și au putut să se întoarcă acasă, a precizat primăria, miercuri, adăugând că persoanele decedate erau toate vârstnice și avuseseră probleme medicale.

De la începutul epidemiei la New York, ea a fost găsită în turnurile de climatizare a cinci imobile din sudul cartierului Bronx. Turnurile au fost dezinfectate.

Infecția rezultă din inhalarea picăturilor de apă contaminată. Bacteria poate fi dispersată în aer de 'ceața' care iese din turnurile de răcire a aerului.

Bilanțul era în weekendul trecut de patru morți, 71 de persoane afectate și 55 spitalizate. El a trecut apoi la șapte morți, 86 de bolnavi și 64 de persoane spitalizate, înaintea noului bilanț de miercuri seara.

Ce este "Maladia legionarului"

Aceasta este o formă de pneumonie datorată unei bacterii care se răspândește prin circuitele urbane de distribuție a apei calde, sistemele de climatizare și lagunele industriale. "Maladia legionarului" este, potrivit primarului De Blasio, o "problemă medicală persistentă" de mai mulți ani și el a anunțat că se lucrează la o nouă legislație pentru a se încerca o mai bună contracarare a acesteia.

Infecția este cunoscută sub denumirea de 'maladia legionarului' de la prima epidemie cunoscută, survenită în 1976 într-un hotel din Philadelphia, unde se ținea o conferință a Legiunii Americane, principala asociație a foștilor combatanți din țară. Peste 220 de persoane s-au îmbolnăvit atunci, iar 34 dintre ele au decedat.

Mai multe articole despre:
boală epidemie aer condiţionat bacterie