MENIU

Igor Dodon: România vrea să înghită Republica Moldova. Se poate termina cu un război civil - Declarații HALCUINANTE

Igor Dodon, fost președinte al Republicii Moldova

Igor Dodon, aflat în arest la domiciliu, i-a primit acasă pe jurnaliștii ruși, cărora șle-a oferit un intervi, în cadrul căruia a adus acuzaţii SUA şi UE și a afirmat că "România vrae să înghită Republica Moldova". "Se poate termină cu un război civil", a spus fostul președinte al Republicii Moldova.

În interviul acordat presei ruse, Igor Dodon a ținut să sublinieze perocolul unirii Republicii Moldova cu România și a criticat UE pentru sprijinul financiar pentru modernizarea armatei Republicii Moldova.

Dodon a criticat şi obţinerea de către Moldova a statutului de ţară candidat la UE.

Fostul președinte al Republicii a vorbit şi despre şedinţa comună de la Chişinău a parlamentelor României şi Republicii Moldova din luna iunie.

Potrivit acestuia, scopul şedinţei ar fi fost, de fapt, facela de a verifica cum se va comporta societatea, în contextul unor planuri de viitor, ale României şi Occidentului, de a uni cele două ţări. În context, el a precizat  că acest fapt demonstrează încă o dată că România „vrea să înghită” Republica Moldova, fapt ce va cauza un război civil.