MENIU

Igor Dodon ar fi încercat să fugă din Rep. Moldova. Cine-l acuză pe fostul președinte

Procurorii anticorupție din Republica Moldova susțin că fostul președinte Igor Dodon ar fi intenționat să părăsească țara, pentru a se sustrage cercetării pentru acte de corupție. Potrivit anchetatorilor, Dodon ar fi avut bilet rezervat chiar în ziua în care măsura arestului a fost preschimbată în arest la domiciliu.

 

„„Astăzi (Joi - N.R.), Dodon urma să plece peste hotare la ora 09:00. Au fost găsite  mijloace bănești a unui stat străin în sume mari,care indicau faptul că  se intenționează de a părăsi teritoriul R.Moldova”, a declarat procurorul anticorupție Petru Iarmaliuc, citat de TVR Moldova.

Acesta a mai menționat că a susținut demersul privind aplicarea măsurii preventive pentru un  termen de 30 de zile în privința învinuitului Igor Dodon 

Acuzatorul de stat a mai spus că a prezentat  mai multe probe care în viziunea acuzării reprezintă temeiuri reale și  judiciare și confirmă riscurile eschivării, a ingerinței în urmărirea  penală în vederea distrugerii probelor, a săvârșirii unor noi  infracțiuni, dar și organizării unor dezordini publice.