MENIU

Ieșirile către Ucraina, date peste cap. Camioanele așteaptă la cozi de 10 kilometri, la Vama Siret

Foto arhivă

Coloana de TIR-uri ce așteaptă să iasă din țară prin PTF Siret a scăzut la 550 de autovehicule, fiind întinsă pe o distanță de 10 kilometri. Săptămâna trecută coada a fost de trei ori mai mare. 

Sursa citată a precizat că luni dimineaţă, începând cu ora 9,00, în punctul de trecere a frontierei (PTF) Siret, timpii de aşteptare la automarfare, pe sensul de ieşire din ţară, au scăzut la 750 de minute, faţă de sâmbătă, 8 aprilie, când se înregistrau 960 de minute.

Potrivit sursei citate, la sfârşitul săptămânii trecute, de vineri de la ora 8,00 până luni la ora 8,00, s-au efectuat formalităţile de frontieră pentru aproximativ 2.000 de automarfare.

Totodată, participanţii la trafic sunt informaţi despre faptul că pot tranzita şi prin PTF Vicovu de Sus, unde nu se înregistrează timpi de aşteptare.

Pe lângă atribuţiile şi activitatea Poliţiei de Frontieră, pentru automarfare trebuie îndeplinite cumulativ toate celelalte condiţii şi efectuate toate celelalte controale ce intră în atribuţia altor instituţii, independent de cea a Poliţiei de Frontieră.

De asemenea, există sprijinul poliţiştilor rutieri din cadrul IPJ Suceava pentru asigurarea desfăşurării în condiţii de siguranţă a traficului pe drumurile publice ce duc spre PTF Siret, precum şi în zona adiacentă acestuia. 

Mai multe articole despre:
vama siret ucraina romania cozi kilometrice