ICCJ - Hotărârile din apel pe darea în plată sunt supuse recursului

Desi discutam despre o decizie in vederea dezlegarii unei chestiuni de drept, ce a luat calea inadmisibilitatii, ICCJ “scapa”  un argument de la care nu va mai putea sa abdice si recunoaste calea RECURSULUI hotararilor pe dare in plata prountate in apel.

Despre ce decizie este vorba?

Decizia nr. 61/2017 privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Călărași – Secția civilă în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să dezlege o chestiune de drept.

Vom da citire punctelor 40-42, de unde rezida fara putere de tagada ca hotararile pe dare in plata sunt supuse recursului:

40. Însă, dispoziția legală de principiu a fost preluată în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013: “În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”.

41. Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, s-a constatat că sintagma “precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv” cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituțională, dar această decizie nu prezintă relevanță în cauză, deoarece litigiul în cadrul căruia s-a formulat sesizarea nu face parte din categoria celor la care se referă sintagma a cărei neconstituționalitate a fost constatată, valoarea obiectului cererii fiind mai mare de 1.000.000 lei.

42. Având în vedere textul legal menționat, întrucât cererea de constatare a stingerii datoriilor, întemeiată pe prevederile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, nu se regăsește printre categoriile de acțiuni enumerate de text cu privire la care legiuitorul a exclus calea de atac a recursului și față de valoarea obligației de plată de care reclamanții tind a fi exonerați, hotărârea ce urmează a fi pronunțată în cauză de instanța de apel este supusă recursului, astfel încât se constată că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a sesizării prevăzută de art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia titularul sesizării trebuie să fie învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță.

Observam, astfel, cum instanta de judecata a celei mai inalte curti din Romania, adica ICCJ, retine cu putere de lege, “obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă”, ca va respinge solicitarea Tribunalului, tocmai ca nu fusese sesizata Inalta Curte in ultima cale de atac, adica retine ca decizia este supusa recursului.

De asemenea, observam ca instanta suprema NU va mai putea sa pronunte o alta opinie printr-o alta hotarare, avand in vedere ca asta ar insemna sa existe doua norme contradictorii fiindca aceste hotarari au putere de lege.

Citeşte continuarea AICI.

(Articol scris de avocat Adrian Cuculis)