MENIU

ÎCCJ: Decizie DEFINITIVĂ în cazul arhiepiscopului Tomisului

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, definitiv, marți, revocarea măsurii controlului judiciar în cazul arhiepiscopului Tomisului, Teodosie Petrescu, în dosarul în care acesta este judecat pentru fraude cu fonduri europene.

Instanţa supremă a respins contestaţia DNA şi a menţinut o decizie a Curţii de Apel Constanţa din 31 octombrie, prin care a fost ridicat controlul judiciar pentru ierarh, scrie Agerpres.

"Vreau să fiu luat în seamă la egalitate cu ceilalţi inculpaţi din dosar. S-a spus că, având funcţie, aş putea avea un ascendent. Sunt pedepsit pentru funcţie? Am înţeles că trebuie menţinut controlul până la audieri, au fost audiaţi ceilalţi, au spus tot ce aveau de spus, nu mai înţeleg de ce să fiu menţinut sub control judiciar. Eu am cursuri în fiecare zi şi trebuie să le întrerup să merg la semnătură. Nu am cârtit, înţeleg că trebuie să mă supun legilor, aşa cum sunt orânduite. Vă rog să mă eliberaţi de această povară, nu doar eu o suport, ci şi cei care trebuie să primească o învăţătură de la mine", a spus arhiepiscopul în sala de judecată.

Mai multe articole despre:
decizie Tomis arhiepiscop